16 polițiști anticorupție vor fi instruiți de F.B.I.

16 polițiști anticorupție vor fi instruiți de F.B.I.
Polițiștii Direcției Generale Anticorupție vor fi pregătiți în domeniul combaterii corupției de către agenți F.B.I., în cadrul a două webinarii la care vor participa și specialiști din Slovenia, Kosovo şi Republica Moldova.
Polițiștii Direcției Generale Anticorupție vor fi pregătiți în domeniul combaterii corupției de către agenți F.B.I., în cadrul a două webinarii la care vor participa și specialiști din Slovenia, Kosovo şi Republica Moldova.
Cursurile de pregătire profesională a celor 16 polițiști anticorupție sunt organizate de specialiști ai Academiei Internaționale de Poliție (International Law Enforcement Academy - I.L.E.A.) Budapesta, cu sprijinul Ambasadei S.U.A. la București.
Primul webinar, cu tema „Forum pentru dezvoltare şi politici executive în domeniul legislației anticorupţie”, va avea loc în perioada 22 – 25 martie 2021.
Cursul se va axa pe metodele de colectare și analiză a informațiilor, pe investigarea infracțiunilor de corupție, pe leadership-ul strategic, precum și pe cooperarea internațională pentru identificarea, investigarea şi urmărirea penală a faptelor de corupție.
Participanții vor studia cele mai bune practici de prevenire și combatere a corupției. De asemenea, vor avea ocazia să dezbată modalități de îmbunătățire a cadrului legislativ și să dezvolte noi abordări şi parteneriate în lupta comună împotriva corupției la nivel global.
Cel de-al doilea webinar va fi organizat în perioada 20 – 21 aprilie 2021 și va avea ca temă „Corupţia publică şi controlul intern”, fiind centrat pe etica angajaților şi pe procedurile interne de natură disciplinară.
Sesiunea va include discuții şi exerciții privind normele de etică pentru agențiile de aplicare a legii, precum standardele de comportament pe care trebuie să le impună şi să le mențină managerii pentru a se asigura că personalul are o atitudine adecvată.
Reducerea motivației de a comite acte de corupție, reevaluarea periodică a polițiștilor și raportările financiare vor reprezenta, de asemenea, subiecte de interes în cadrul acestui curs.
Academia Internațională de Aplicare a Legii (ILEA) Budapesta, coordonată de F.B.I., oferă instruire regională în domeniul justiției penale pentru a îmbunătăți legislația, aplicarea legii și instituțiile democratice din țările participante.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














