8 persoane rănite, dintre care patru copii, într-un grav accident -FOTO

8 persoane rănite, dintre care patru copii, într-un grav accident -FOTO
Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale și stabilizate la fața locului, iar apoi toate cele opt persoane au fost transportate la UPU Suceava.
Un grav accident rutier s-a produs, marți după amiaza, pe DN 17 în zona „Lirei” între Ilișești și Păltinoasa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau opt persoane, patru adulți și patru minori.
Dintre cele opt persoane implicate în eveniment cinci au rămas încarcerate. La fața locului ai intervenit pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dintre care două cu medic.
Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale și stabilizate la fața locului, iar apoi toate cele opt persoane au fost transportate la UPU Suceava.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:47 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - VIDEO
- 07:40 - Medicii ar putea fi testați antidrog, după ce cazurile de consum în rândul cadrelor medicale au crescut
- 07:37 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














