A intrat în fântână să-și salveze capra și a rămas blocat (FOTO/VIDEO)

A intrat în fântână să-și salveze capra și a rămas blocat (FOTO/VIDEO)
Pompierii militari fălticeneni au fost solicitaţi sâmbătă, în jurul orei 13:20, să intervină pentru salvarea unei persoane, care a căzut într-o fântână dezafectată, fără apă, situată pe un teren viran de pe raza comunei Drăguşeni.
Pompierii militari fălticeneni au fost solicitaţi sâmbătă, în jurul orei 13:20, să intervină pentru salvarea unei persoane, care a căzut într-o fântână dezafectată, fără apă, situată pe un teren viran de pe raza comunei Drăguşeni.
Victima, un bărbat de 41 de ani, a venit la fântână, unde, cu o zi înainte, îi căzuse o capră, cu gândul să-şi salveze animalul. S-a legat cu o funie de un picior şi a vrut să coboare. Din nefericire, a uitat să lege celălalt capăt al funiei, pentru a fi asigurat, şi a căzut în gol, de la o înălţime de aproximativ 12 metri.
Şansa bărbatului, dat fiind locul izolat, în câmp, a fost faptul că alţi cetăţeni au observat întâmplarea şi au solicitat imediat ajutor la 112.
Pompierii militari, sosiţi la faţa locului, şi-au luat toate măsurile de siguranţă, iar un salvator, cu ajutorul accesoriilor specifice, a coborât în fântână, i-a asigurat și i-a pregătit pe cei doi pentru extragere. Ulterior, atât omul, cât şi animalul, au fost aduși la suprafață, sănătoşi, fără probleme deosebite, care să necesite transportul la spital, respectiv la o clinică veterinară.
După evaluarea medicală, bărbatul şi-a luat capra şi a plecat spre domiciliu, iar militarii s-au retras la bază.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














