A murit Naum Ciomu, medicul cunoscut după ce a tăiat penisul unui pacient

A murit Naum Ciomu, medicul cunoscut după ce a tăiat penisul unui pacient
A murit Naum Ciomu, medicul cunoscut după ce a tăiat penisul unui pacient
Medicul Naum Ciomu a murit, potrivit unui anunț al clinicii medicale unde lucra acesta. Naum Ciomu a devenit cunoscut după ce în 2004 a secţionat penisul unui pacient, în timpul unei operaţii.
„Începem săptămâna cu o veste tristă. Domnul Doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor. Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experiență și memorie monumentală, un coleg minunat pe care nu-l vom uita. A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg și mentor. Condoleanțe familiei și celor apropiați!”, arată mesajul Ghencea Medical Center de pe Facebook.
În 2004, Naum Ciomu a secţionat din greşeală penisul unui pacient de 34 de ani, în timpul unei operaţii la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, potrivit HotNews.
„În chirurgie, sunt și accidente, și incidente, și bucurii”, le spunea atunci jurnaliștilor medicul Ciomu.
În iulie 2004, el spunea în fața Colegiului Medicilor București că a confundat penisul cu un testicul pe care trebuia să îl extirpe.
După acest incident, Ciomu nu a mai putut profesa ca medic chirurg urolog, însă a acordat consultații și a predat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Bucureşti.
Sursa: Libertatea Zilei
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














