Accident cu trei victime provocat de un tânăr fără permis de conducere

accident
Tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un mal de pământ. Printre victime sunt și doi minori de 4 și 17 ani.
Accidentul a avut loc pe un drum comunal neclasificat din comuna Vicovu de Jos, joi seară. Un bărbat de 21 de ani, din comuna Voitinel, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un mal de pământ.În urma impactului a rezultat rănirea unui bărbat de 24 de ani și a doi minori de 4 și 17 ani, toți din comuna Voitinel, pasageri în autoturism. Imediat după accident, atât conducătorul auto cât și pasagerii au părăsit locul faptei.Conducătorul auto a fost identificat pe raza localității de domiciliu și fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul de 21 de ani nu deține permis de conducere.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", "vătămare corporală din culpă" și "părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














