Cercetător USV - laureat al Academiei Române

Cercetător USV - laureat al Academiei Române
La sfârșitul săptămânii treucte, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale realizate în anul 2017.
La sfârșitul săptămânii treucte, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale realizate în anul 2017.
Din cele 70 de distincții acordate, care recompensează performanța culturală și științifică românească, premiul "Mihai Drăgănescu" în domeniul științei și tehnologiei informației i-a revenit prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu, din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității "Ștefan cel Mare"din Suceava, pentru grupul de lucrări Smart-Pockets – Body-deictic gestures for fast acces to personal data during ambient interactions.Grupul de lucrări premiat de Academia Română abordează problematica actuală a proiectării de interacțiuni naturale om-calculator pentru accesarea, prin intermediul gesturilor, a informației afișate de ecrane ambientale. Materialul științific este unul special, deoarece introduce un nou concept intitulat "smart pockets" ce implementează metafora buzunarului "inteligent", prin care buzunarele obișnuite sunt transformate în dispozitive pentru stocarea informației digitale. Cercetarea științifică a fost publicată în anul 2017 în revista International Journal of Human-Computer Studies, publicație științifică clasată pe primul loc în cadrul domeniului Ergonomics, conform clasamentului Web of Science Journal Citation Reports.Tematica abordată îmbină elemente specifice domeniilor de cercetare ale inteligenței ambientale, sistemelor omniprezente, realității mixte, interacțiunilor tangibile, precum și interfețelor naturale om-calculator. Aceste domenii sunt reprezentative pentru sfera de investigație științifică a echipei Laboratorului de Cercetare în Mașini Inteligente și Vizualizarea Informației din cadrul Centrului integrat de cercetare, dezvoltare și inovare MANSiD al Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava.Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române, premiul fiind înmânat de acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului și a membrilor Adunării Generale. Premiile Academiei Române, fiecare având numele unei personalități din domeniile științific și cultural reprezentate în cele 14 secții ale Academiei Române, sunt acordate pentru realizări deosebite în: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














