Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, huiduit și evacuat de jandarmi de la manifestația pro-Bolojan din Piața Victoriei

Fostul Ministru al Transportului
Fostul ministru Radu Berceanu a fost scos din mulțime și escortat de jandarmi în afara Pieței Victoriei, luni seară, în timpul unei manifestații de susținere pentru premierul Ilie Bolojan.
Protestatarul Marian Ceaușescu s-a certat cu fostul ministru al Transporturilor, luându-l în primire în stilul caracteristic și strigându-i „Borfașule”.
Incidentul a avut loc după ce participanții la protest au început să îl huiduie pe Berceanu, scandând lozinci precum „Hoții”, „Ne-ați sărăcit!”, „Ne-ați terminat!” și „La pușcărie, penalilor!”. Atmosfera s-a tensionat rapid, iar forțele de ordine au intervenit pentru a preveni escaladarea situației.
Potrivit imaginilor, fostul ministru a fost înconjurat de jandarmi și condus în afara perimetrului manifestației, fără a se înregistra incidente violente.
Câteva sute de persoane s-au adunat în Piața Victoriei pentru a-și exprima sprijinul față de premierul Ilie Bolojan, într-o manifestație autorizată. Protestul s-a desfășurat pe fondul tensiunilor politice din ultimele zile.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












