În doar două zile, polițiștii rutieri suceveni au aplicat amenzi în valoare de peste 42.000 lei

amenzi aplicate polițiști rutieri
În doar două zile, polițiștii rutieri suceveni au aplicat amenzi în valoare de peste 42.000 lei.
O primă acțiune a fost organizată de Poliția municipiului Rădăuți, în cooperare cu Poliția orașului Vicovu de Sus și Serviciul Rutier Suceava. Aceasta a vizat prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, în cadrul căreia au fost testaţi cu aparatul etilotest 41 conducători auto. Au fost constatate trei infracțiuni şi aplicate 37 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.585 lei, din care 18 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, a fost reţinut un permis de conducere pentru depășire neregulamentară şi a fost retras un certificat de înmatriculare. O acțiune asemănătoare a fost organizată de Serviciul Rutier Suceava în cooperare cu Poliția municipiului Rădăuți și Poliția orașului Vicovu de Sus. Astfel, au fost testaţi cu aparatul etilotest 30 conducători auto, fiind aplicate 56 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.300 lei. Poliţiştii au reţinut două permise de conducere şi au retras nouă certificate de înmatriculare. De asemenea, Poliția municipiului Vatra Dornei a organizat o acțiune punctuală pe raza de competență pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, ocazie cu care au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.250 lei și reținute trei permise de conducere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












