Ministrul Educației, Valentin Popa, a demisionat joi după o discuție cu Liviu Dragnea

ministru-valentin-popa
Ministrul Educației, Valentin Popa, și-a depus, joi, demisia din funcție. Decizia vine după o întâlnire cu președintele PSD, Liviu Dragnea.
Valentin Popa s-a întâlnit, joi dimineață, cu Liviu Dragnea. Cei doi au discutat despre ordonanța privind învățământul în limba maternă pentru minoritățile naționale. De altfel, Liviu Dragnea a afirmat că UDMR are dreptate să ceară remanierea ministrul Educației.Valentin Popa a declarat că nu poate fi de acord cu retragerea OUG 9/2018. Documentul stabilește predarea limbii române de profesori români la clasele minorităților naționale.„Consider că limba română şi România nu sunt de negociat. Nu putem institui un monopol al predării limbii române la aceste clase de către învăţătorii care susţin orele în limbrile minorităţilor naţionale. Solicitarea UDMR are un scop politic şi este mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev”, a spus Valentin Popa.Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România. Până acum, în 28 de ani, nimeni nu a luat vreo măsură pentru ca aceşti copii să înveţe mai bine limba română. Iată că prima încercare de acest gen este imediat solicitată a fi abrogată, a declarat ministrul demisionar al Educației.Funcția de ministru al Educației va fi asumată, interimar, de premierul Viorica Dăncilă. Valentin Popa va reveni pe postul de rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:47 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - VIDEO
- 07:40 - Medicii ar putea fi testați antidrog, după ce cazurile de consum în rândul cadrelor medicale au crescut
- 07:37 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














