Nouă suceveni care au vrut să urce în avionul spre Germania, întorși spre casă de autorități

Nouă suceveni care au vrut să urce în avionul spre Germania, întorși spre casă de autorități
Nouă suceveni care au vrut să urce în avionul spre Germania au fost întorși spre casă de către autorități.
Nouă suceveni care au vrut să urce în avionul spre Germania au fost întorși spre casă de către autorități.
"Pe zborul charter programt pentru decolare astăzi la ora 18.20 cu destinația Karlsruhe s-au prezentat la îmbarcare nouă persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuți, județul Suceava, localitate aflată în carantină în baza Ordonanței Militare nr. 6. Aceștia au fost identificați la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească. Transportul acestora către localitatea de domiciliu va fi asigurat sub coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției", spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Potrivit acesteia, în mod excepțional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în cursul zilei de mâine, 11 aprilie. Primul zbor este programat la ora 10:20, iar al doilea este programat la ora 18.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














