Patru cetățeni din Bangladesh, opriți la granița cu Ucraina

migranti-bangladesh-01
Polițiștii de frontieră au depistat patru cetățeni din Bangladesh, în timp ce încercau să intre ilegal în România din Ucraina. Cei patru au fost predați autorităţilor ucrainene.
Cei patru cetățeni din Bangladesh au fost depistați luni, 23 iulie, pe drumul Izvoarele Sucevei - Câmpulung Moldovenesc. Ei au fost observați de o patrulă a Poliției de Frontieră.Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani.Au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cele patru persoane au fost preluate de autorităţile ucrainene în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie încheiat cu Ucraina.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














