Persoană fără adăpost, găsită carbonizată într-o clădire dezafectată

polițiști cercetări
Un om al străzii, în vârstă de 58 de ani, din comuna Gălănești, și-a pierdut viața într-un incendiu, fiind găsit carbonizat într-o clădire dezafectată.
Acesta nu a mai fost văzut din data de 02 noiembrie, fiind dat dispărut în data de 5 noiembrie.Bărbatul nu avea un domiciliu stabil, obișnuind să locuiască în clădirile dezafectate de pe raza comunei Gălănești și sub poduri.Cel mai mult, acesta dormea într-o clădire dezafectată amplasată în fosta fabrică din localitate, deși avea accesul interzis în clădire. În urmă cu câțiva ani acesta a provocat fără intenție un incendiu în clădirea respectivă, distrugând mai multe bunuri.Miercuri în continuarea cercetărilor în cazul dispariției bărbatului, polițiștii s-au deplasat la clădirea respectivă, ocazie cu care s-a constatat producerea unui incendiu la etajul clădirii. Între resturile arse au fost descoperite, carbonizate în totalitate, fragmente de os și un craniu ce păreau a fi de origine umană. Cel mai probabil, rămășitele sunt ale bărbatului căutat de polițiști.La fața locului au fost chemați criminaliștii dar și un reprezentant din cadrul ISU Suceava. După ridicarea fragmentelor osoase au fost ridicate resturi carbonizate de sub acestea, fiind identificată carcasa de aluminiu a unei lumânări de tip candelă şi resturile carbonizate ale unui telefon mobil.Cel mai probabil incendiul a pornit de la o lumânare lasată aprinsă și nesupravegheată sau de la o țigară aprinsă.Polițiștii au întocmit în cauza dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














