Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a fost așezată spre închinare

Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a fost așezată spre închinare
Evenimentele dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” au început în dimineața de 1 iunie
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, prăznuit mâine, 2 iunie 2021, de Biserica Ortodoxă Română, este cinstit în aceste zile la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Evenimentele dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” au început în dimineața de 1 iunie, cu scoaterea în procesiune din lăcașul de cult a raclei în care sunt păstrate moaștele Sfântului Mare Mucenic și așezarea acesteia, spre închinarea pelerinilor, într-un baldachin special pregătit și împodobit, sub teii din curtea așezământului monahal.
Ceremonialul a avut loc în jurul orei 06:30, după oficierea slujbei Acatistului Sfântului Ioan cel Nou. Slujba a fost condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Rugăciunile ierarhului, ale soborului de preoți și diaconi și ale pelerinilor prezenți s-au înălțat spre cer însoțite de sunetul de toacă și bătaia clopotelor.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













