S-a urcat la volan beat și fără permis de conducere

S-a urcat la volan beat și fără permis de conducere
Un tânăr de 21 de ani a fost prins beat și fără permis la volan. Acesta s-a ales cu dosar penal. În noaptea de duminică spre luni, polițiștii SPR 9 Şcheia, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza loc. Scheia, strada Humorului, au oprit pentru control autoturismul marca Volkswagen Golf. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 21 ani, din comuna Stroieşti, care a precizat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, tânărul a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis pentru nici o categorie. Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Citește și
- 15:50Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:34Operațiune rusească dejucată în România. Un cetățean rus ar fi filmat baze militare și centre NATO
- 22:58Murad, Piperea și Lulea, la „Culisele Statului Paralel”: Guvern plin sau alegeri anticipate? Ce au răspuns cei trei lideri AUR
- 21:58Anca Alexandrecu: Schimbarea este de neoprit în Germania. Sunt convinsă că Mertz și Ursula vor avea coșmaruri la noapte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News


























