Scene tensionate pe șosea: polițiștii au tras focuri de avertisment după o urmărire în Argeș

Scene tensionate pe șosea: polițiștii au tras focuri de avertisment după o urmărire în Argeș
O urmărire în trafic s-a încheiat cu focuri de armă în Argeș, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a provocat un accident.
Alerta a fost dată de polițiștii din Dolj, care au cerut sprijin colegilor din Argeș pentru identificarea unui autoturism suspect. Mașina a fost depistată ulterior de echipajele rutiere din Pitești, pe Drumul Expres Pitești–Craiova, în direcția Autostrăzii A1.
Deși oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, șoferul nu s-a conformat și a accelerat, încercând să scape. Urmărirea s-a încheiat în zona localității Cireșu, unde bărbatul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în trei autoturisme parcate.
După impact, cei trei ocupanți ai mașinii, cu vârste între 19 și 32 de ani, au abandonat vehiculul și au fugit pe câmp. Polițiștii au tras focuri de avertisment în plan vertical pentru a-i opri.
În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere. Cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul, potrivit informațiilor transmise de IPJ Argeș.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














