Șeful Moderna anunță FINALUL pandemiei! Ce șanse sunt să apară o MUTAȚIE mai virulentă decât Omicron

Șeful Moderna anunță FINALUL pandemiei! Ce șanse sunt să apară o MUTAȚIE mai virulentă decât Omicron
Șeful companiei de vaccinuri Moderna spune că suntem la finalul pandemiei. Directorul general spune totuși că există și scenariul ca o mutaţie mai virulentă decât Omicron să apară însă sunt șanse de doar 20% să trecem prin această situație.

”Cred că acesta este un scenariu rezonabil. Vom vedea virusuri din ce în ce mai puţin virulente”, a adăugat el.
Oficialii din domeniul sănătăţii au subliniat, de asemenea, că ameninţarea Omicron ar putea să dispară.
Și consilierul medical al Casei Albe spune că există posibilitatea ca noua tulpină să marcheze valul final al pandemiei.
Pe de altă parte, şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a avertizat că este periculos să presupunem că pandemia se apropie de final. El crede că vor apărea noi variante pe măsură ce virusul se răspândeşte rapid pe tot globul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News