Simularea Bacalaureatului 2026. Elevii susțin joi proba la limba și literatura maternă

Simulare Bacalaureat
Simularea examenului de bacalaureat continuă joi cu proba la limba și literatura maternă, destinată elevilor aparținând minorităților naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Luni s-a desfășurat proba scrisă la limba și literatura română, marți a avut loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri s-a susținut proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele individuale vor fi comunicate în data de 3 aprilie.
Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulările organizate la nivel local.
Probele încep la ora 9:00, moment în care subiectele sunt distribuite în sălile de examen. Accesul elevilor este permis până la ora 8:30. Timpul de lucru este de trei ore, calculate din momentul finalizării distribuirii subiectelor.
Simularea probelor scrise se organizează pentru disciplinele: limba și literatura română; limba și literatura maternă pentru elevii care au studiat într-o limbă a minorităților naționale; matematică; istorie; fizică; chimie; biologie; informatică; geografie; logică, argumentare și comunicare; psihologie; economie; sociologie și filosofie.
Simularea Bacalaureatului are loc în contextul protestului declanșat de sindicatele din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" au îndemnat cadrele didactice să nu organizeze simulări.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














