Suceava, pe locul întâi în țară la numărul cazurilor de rujeolă

rujeolă
62 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate, până la sfârșitul săptămânii trecute, în județul Suceava.
Potrivit ultimelor date publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSBT), în intervalul 17.06 – 21.06 au fost raportate încă 148 de cazuri nou confirmate în nouă județe și municipiul București.Astfel, județul Suceava ocupă primul loc la numărul de îmbolnăviri, urmat de județul Sălaj, cu 36 de cazuri și județul Bacău, cu 27 de cazuri.Numarul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 21 iunie este 17. 448, din care 64 de decese.Rujeola sau pojarul este o boală respiratorie foarte contagioasă. Se estimează că 90% dintre persoanele neimunizate (prin trecerea prin boală sau vaccinare) expuse vor contracta boala. Aceasta debutează ca o răceală banală cu febră foarte înaltă, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție măruntă. Erupția începe pe pielea feței și a capului, se extinde pe restul corpului, până ia aspectul de "copil stropit cu vopsea". Starea generală a bolnavului este profund alterată.Complicațiile rujeolei sunt frecvente și grave. Astfel, unul din patru copii ajunge la spital din cauza gravității bolii, unul din o mie de cazuri moare, în ciuda celor mai bune îngrijiri medicale.Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni, care nu pot fi vaccinați și care, dacă se îmbolnăvesc, pot degenera în forme grave ale afecțiunii.O categorie vulnerabilă o reprezintă și femeile însărcinate, care riscă avort sau naștere prematură, în situația în care nu au protecție (prin boala anterioară sau prin vaccinare). Și fătul poate fi afectat de virus.Rujeola se caracterizează prin izbucniri epidemice frecvente, în special printre persoanele nevaccinate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














