Sute de ruși, arestați pentru că nu vor să lupte pentru Putin. "Mobilizarea" a devenit "Înmormântarea"

Sute de ruși, arestați pentru că nu vor să lupte pentru Putin. "Mobilizarea" a devenit "Înmormântarea"
Cel puțin 1.386 de protestatari au fost reținuți până acum la nivel național
Câteva sute de ruși au fost reținuți de poliție, după mitingurile împotriva unei mobilizări militare declarate de președintele Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina. Proteste au avut loc miercuri seară în toată țara, din Siberia până la Moscova. Ideea unui manifestant, care prin schimbarea unei singure litere a transformat "Mobilizare" în "Înmormântare", a devenit virală.
Potrivit monitorului independent al poliției OVD-Info, cel puțin 1.386 de protestatari au fost reținuți până acum la nivel național, cel puțin jumătate din număr fiind înregistrat în capitala Moscova. Acesta a adăugat că majoritatea celor reținuți erau femei, scrie The Moscow Times.
Poliția din Moscova le-ar fi înmânat unora dintre protestatarii reținuți și o citație pentru biroul militar de înrolare, indiferent de experiența lor.
Mișcarea de opoziție Vesna, precum și susținătorii criticului de la Kremlin Alexei Navalnîi au cerut rușilor din întreaga țară să iasă în stradă miercuri seară pentru a se opune deciziei Kremlinului de a-și consolida forțele în Ucraina printr-o mobilizare „parțială”.
Unul dintre sloganurile afișate a devenit viral. Prin înlocuirea unei litere, "b" cu "g", MOBILIZAȚIA a devenit MOGHILIZAȚIA, adică ÎNMORMÂNTARE.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














