Tineri din Vicovu de Sus prinși la volan băuți sau fără permis de conducere

Tineri din Vicovu de Sus prinși la volan băuți sau fără permis de conducere
Doi tineri din orașul Vicovu de Sus s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan băuți sau fără permis de conducere.
Doi tineri din orașul Vicovu de Sus s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan băuți sau fără permis de conducere.
Astfel, în noaptea de marți spre miercuri, un echipaj rutier din cadrul Poliției oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe strada Ştefan cel Mare din localitate, autoturismul condus de un localnic de 19 ani.Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.Miercuri dimineață, polițiștii din Vicovu de Sus au oprit pentru control în apropierea intersecției cu strada Nicolae Bălcescu din localitate, autoturismul condus de un localnic de 21 de ani.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Oamenii legii efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














