Trei tineri din Guineea și Coasta de Fildeș prinși de polițiștii de frontieră suceveni după ce au intrat ilegal din Ucraina în România FOTO

tineri Coasta de Fildeș și Guineea prinși polițiștii de frontieră suceveni
Polițiștii de frontieră suceveni au depistat și reținut trei tineri din Coasta de Fildeş şi Guineea, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.
Sâmbătă dimineață, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a depistat şi reţinut în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, trei cetățeni străini, de sex masculin, care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă.Bărbații au fost duşi la sediul sectorului, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că doi provin din Coasta de Fildeş şi unul din Guineea şi au vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
trecere frauduloasă a frontierei de stat.În cursul zilei de luni, cei trei cetățeni străini au fost predați, autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














