Un băiețel din Bunești a căzut în oala cu apă fierbinte

copil arsuri spital
Un băiețel de trei ani din comuna Bunești a căzut în oala cu apă fierbinte de pe plită. Acesta a fost ținut două zile cu arsuri acasă.
Accidentul a avut loc luni, in jurul orei 19.00. Minorul în timp ce se afla acasă și se juca pe pat cu frații săi, într-un moment de neatenție, a căzut peste o oală cu apă fierbinte care se afla pe plită. Acesta s-a opărit în zona feselor, iar tatăl sau i-a tratat rănile cu un spray împotriva arsurilor, considerând că nu sunt grave.În cursul zilei de miercuri, bărbatul s-a prezentat cu fiul său la cabinetul medical din localitatea de domiciliu, unde a fost îndrumat să se prezinte cu minorul la o unitate spitalicească pentru investigații de specialitate.Băiețelul a fost transportat cu autoturismul unui vecin la spitalul din Fălticeni, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu arsuri gradul II și III pe fese. Acesta a rămas internat în unitatea medicală.În acest caz au fost sesizați polițiștii, reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Suceava, dar și autoritățile locale de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bunești.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














