Vicepreședintele CJ Suceava, în arest preventiv

Vicepreședintele CJ Suceava, în arest preventiv
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie 2022, a inculpatului CREȚU SILVIU-CRISTINEL, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 5 aprilie 2022, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News