VIDEO Drapelul de luptă al Jandarmeriei a deschis defilarea de Ziua Națională la Suceava

77307
Ziua Națională a României a fost celebrată, sâmbătă, la Suceava, printr-o defilare militară care a avut loc în centrul orașului, pe strada Ștefan cel Mare.
Manifestările organizate de Ziua Națională au debutat la ora 13.00, în fața Palatului Administrativ. După sosirea oficialităților, un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat o slujbă religioasă.Au rostit apoi alocuțiuni reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Suceava.Evenimentul s-a încheiat cu o defilare la care au participat efective de jandarmi, pompieri, polițiști și ofițeri de securitate, cu tehnica din dotare. Defilarea a fost deschisă de drapelul de luptă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.Tehnică a de luptă a fost apoi expusă pe pietonalul din fața Palatului Administrativ.De la ora 18.00, în centrul municipiului Suceava este programată ceremonia retragerii cu torțe a militarilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














