ALOCAŢIILE, INDEMNIZAŢIILE ŞI AJUTOARELE SOCIALE, PLĂTITE ÎNAINTE DE PAŞTI

ALOCAŢIILE, INDEMNIZAŢIILE ŞI AJUTOARELE SOCIALE, PLĂTITE ÎNAINTE DE PAŞTI
Banii vor ajunge până joi, 17 aprilie, la beneficiari
Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, în aşa fel încât acestea să ajungă la beneficiari înainte de Paşti. Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială a anunțat că sumele vor fi virate către Poștă până vineri, pe 11 aprilie.
”Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și agențiile teritoriale vin în sprijinul beneficiarilor prin plata anticipată a drepturilor acestora.
Astfel, în 11 aprilie 2025, ANPIS va vira sumele aferente beneficiilor de asistență socială către CN Poșta Română, urmând ca până în data 17 aprilie banii să ajungă la beneficiari, prin poștaș. Pentru beneficiarii care au optat pentru plata în cont bancar, banii vor fi virați între 14 și 16 aprilie a.c.
Beneficiile plătite anticipat sunt următoarele:
- Alocația de stat pentru copii (prin mandat poștal)
- Indemnizația de creștere a copilului (prin mandat poștal)
- Stimulentul de inserție acordat părinților care aleg să se întoarcă la serviciu înainte de finalizarea concediului de creștere a copilului (prin mandat poștal)
- Drepturile persoanelor cu dizabilități (prin card și prin mandat poștal)
- Alocația lunară de hrană pentru HIV/SIDA (prin card și prin mandat poștal)
- Alocația de plasament (prin card și prin mandat poștal)
- Indemnizația lunară de hrană pentru TBC (prin card și prin mandat poștal)
- Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI) (prin card și prin mandat poștal)
- Ajutorul de incluziune (VMI) (prin card și prin mandat poștal)
Potrivit bazei de date a ANPIS, la acest moment, la nivel naţional sunt înregistraţi aproximativ 5,6 milioane de beneficiari ai acestor drepturi, iar suma totală de plată este de aproape 2,8 miliarde lei.”
Citește și:
- 11:29 - Analiză Daniel Udrescu - Impozitarea inflației: Cum ajunge statul să taxeze profituri care nu există
- 08:43 - Angajații de la Ministerul Investițiilor se tem să mai protesteze
- 11:50 - Marile bănci reacționează după amenda uriașă aplicată de Consiliul Concurenței pentru manipularea ROBOR
- 11:47 - Marile magazine din Bulgaria reduc prețurile alimentelor: coșul de bază, mai ieftin cu 15%
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













