Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei
Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte principalii indicatori ai proiectului de buget
Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.
PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.
El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.
Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.
Citește și:
- 11:29 - Analiză Daniel Udrescu - Impozitarea inflației: Cum ajunge statul să taxeze profituri care nu există
- 08:43 - Angajații de la Ministerul Investițiilor se tem să mai protesteze
- 11:50 - Marile bănci reacționează după amenda uriașă aplicată de Consiliul Concurenței pentru manipularea ROBOR
- 11:47 - Marile magazine din Bulgaria reduc prețurile alimentelor: coșul de bază, mai ieftin cu 15%
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













