ADRIAN CÂCIU, DESPRE PLAFONAREA ADAOSULUI COMERCIAL: ”VOM TRANȘA PROBLEMA CONTINUĂRII MĂSURII”

ADRIAN CÂCIU, DESPRE PLAFONAREA ADAOSULUI COMERCIAL: ”VOM TRANȘA PROBLEMA CONTINUĂRII MĂSURII”
Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, a declarat, miercuri seară, problema continuării măsurii de plafonare a adaosului comercial va fi discutată în cadrul Coaliției.
Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, a declarat, miercuri seară, problema continuării măsurii de plafonare a adaosului comercial va fi discutată în cadrul Coaliției.
”Din ce ştiu, mâine vom avea această discuţie şi vom tranşa problema continuării măsurii de plafonare a adaosului comercial şi eu sunt încrezător că vom continua măsura prin decizia coaliţiei şi nu prin intervenţia Parlamentului”, a afirmat Adrian Câciu, la un post de televiziune, potrivit sursei.
Social-democratul a precizat că important este ca pe această listă să fie acele produse din coşul de bază a cetăţeanului sărac sau vulnerabil.
”Pentru cei care nu ştiu, pentru că am văzut foarte mulţi care vorbesc, ştiţi cât ne-a costat să menţionem, totuşi, cât de cât puterea de cumpărare în condiţiile unui puseu inflaţionist aş putea spune istoric, pentru că am plecat de la inflaţie pe 16%, ca să reuşim să o reducem la 5%, la 5,4%? 2% din PIB a fost ceea ce s-a dat populaţiei pentru a reţine puterea de cumpărare. Nu ştiu de ce nu se vorbeşte foarte mult de chestiunea asta, pentru că inflaţia aceasta, dacă o laşi să crească, te costă. De ce? Pentru că m-a trebuit să intervii. Unde? Către populaţia săracă, că subvenţionezi preţul la energie, că ai plafonare la adausul comercial, că ai indexare la pensii, că ai tot felul de elemente care îţi vin din legi”, a mai spus fostul ministru.
În ceea ce privește solicitarea preşedintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ca ANAF să verifice posibile majorări de preţuri la alimentele de bază, în ultima perioadă, Adrian Câciu a spus: ”La momentul acesta, când discutăm, ANAF are posibilitatea să vadă toate preţurile din retail, având în vedere că toate aceste unităţi, casele de marcat, sunt legate la serverul ANAF, se vede absolut orice fel de produs care e valorificat, cu cât a fost valorificat, şi poţi să verifici, inclusiv intre ele, prin facturi. Această analiză se poate face în 24 de ore, la modul foarte serios în România”.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














