Avertismentul lui Călin Georgescu după raportul din Congresul american VIDEO

Avertismentul lui Călin Georgescu după raportul din Congresul american VIDEO
„Vor urma și alte clarificări, desecretizați deciziile care au anulat alegerile!”
Liderul suveranist Călin Georgescu a transmis marți un nou mesaj dur la adresa actualilor guvernanți, cerând desecretizarea deciziilor care au stat la baza anulării alegerilor din 2024. Acesta a afirmat că menținerea documentelor sub cheie nu face decât să prelungească „neîncrederea și învrăjbirea între români”.
Raportul Senatului SUA și „începutul clarificărilor”
„Între timp a apărut un raport al Comisiei Juridice a Senatului Statelor Unite și e doar începutul. Vor urma și alte clarificări, asta ca să folosesc un eufemism. Cert este că viitorul țării noastre nu se decide în afară, ci aici, prin ceea ce facem noi.”
Georgescu afirmă că „minciuna este zdrobitoare și este și foarte complicată”, dar susține că există oameni care „își vor face datoria, adică vor duce adevărul până la capăt. Cu alte cuvinte, turul 2 înapoi.”
Solicitare directă către autorități: „Să se desecretizeze ședința CSAT”
„Să se desecretizeze ședința CSAT și ședința informală a CCR de dinainte de anularea alegerilor din 6 decembrie. Eu le transmit așa, că îi văd foarte încurcați: nu trebuie să scrie niciun raport, probabil nici nu au ce scrie; ca să nu mai piardă timpul, trebuie doar să desecretizeze ședința CSAT, atât.”
El avertizează că „zidurile infamiei vor cădea, iar primul care va cădea este zidul Bruxelles‑ului”.
În final, Georgescu susține că realitatea nu mai poate fi ascunsă: „Dincolo de orice raport, realitatea nu poate fi ascunsă, pentru că sunt tot mai mulți oameni care simt presiunea zilnic, în taxe și impozite care îi obligă să plătească tot ce a făcut regimul fanariot.”
Citește și:
- 13:03 - Cinci grei din UE propun schimbarea regulilor, după ce Viktor Orban le-a pus bețe în roate
- 12:56 - Omul lui Bolojan cere alegeri anticipate: „Fiecare partid să vină în fața românilor cu cei mai buni oameni pe listă”
- 11:56 - Senator Ninel PEIA: Scutul capitalului românesc în fața colonialismului corporatist!
- 11:54 - Reuniune de urgență la NATO, la solicitarea României. Discuții cruciale despre securitatea din Marea Neagră și incidentele cu drone
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












