CONSILIER JUDEȚEAN PSD DIN ALBA, CONDAMNAT PENTRU FRAUDĂ CU FONDURI EUROPENE

CONSILIER JUDEȚEAN PSD DIN ALBA, CONDAMNAT PENTRU FRAUDĂ CU FONDURI EUROPENE
Virgil Valentin Hanțiu, ales consilier județean pe listele PSD în Alba la scrutinul de anul trecut, a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene.
Virgil Valentin Hanțiu, ales consilier județean pe listele PSD în Alba la scrutinul de anul trecut, a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene. Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Alba în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA, Hanțiu admițând că a falsificat documente pentru a obține bani europeni folosiți la construirea unei fabrici de lactate.
Instanța a aplicat și o amendă penală de 8.000 de lei și a dispus interzicerea dreptului de a fi ales în autorități publice, de a ocupa funcții publice sau de conducere în instituții de stat. După declanșarea anchetei, acesta a demisionat din Consiliul Județean Alba.
Potrivit anchetei, în perioada 2022–2024, Hanțiu, ca administrator al SC Lactmont SRL, a folosit documente false și un circuit financiar fictiv pentru a încasa ilegal 950.000 de lei dintr-un proiect destinat înființării de centre de colectare și procesare a laptelui în zona montană.
Proiectul, finanțat prin Agenția Națională a Zonei Montane, avea o valoare totală eligibilă de 1,9 milioane lei, jumătate reprezentând ajutor de stat. Pentru a primi banii, firma trebuia să dovedească achiziții în valoare totală, însă a prezentat acte falsificate care atestau cheltuieli eligibile inexistente.
Un alt administrator al societății a fost implicat în aceeași schemă, fiind depusă împreună cererea de finanțare și derulate procedurile de achiziție prevăzute în planul de afaceri.
Tribunalul a reținut că metodele folosite au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor europene, prejudiciind bugetul destinat sprijinirii investițiilor în zona montană.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














