Grindeanu, despre atacul orchestrat la ministrul Justiției în perioada numirii șefilor de parchete: „E o treabă care a fost brevetată în urmă cu mult timp”

Grindeanu, despre atacul orchestrat la ministrul Justiției în perioada numirii șefilor de parchete: „E o treabă care a fost brevetată în urmă cu mult timp”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că ministrul Justiției, Radu Marinescu, beneficiază în continuare de sprijinul formațiunii, în pofida acuzațiilor de plagiat privind teza sa de doctorat
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că ministrul Justiției, Radu Marinescu, beneficiază în continuare de sprijinul formațiunii, în pofida acuzațiilor de plagiat privind teza sa de doctorat. Liderul PSD a adăugat că atacul la adresa lui Marinescu „a fost brevetat în urmă cu mult timp”, fiind clar motivul pentru care s-a întâmplat în această perioadă, făcând referire la declanșarea procedurilor legale pentru numirea nepolitică a șefilor de parchete.
Grindeanu a precizat că, dacă se va dovedi că legea nu a fost respectată, „situația trebuie corectată”, însă și-a exprimat încrederea că Marinescu a respectat toate obligațiile legale la momentul susținerii lucrării.
„Eu spun aşa: dacă cineva nu a respectat legea trebuie să plătească. Eu am încredere că ceea ce a declarat Radu Marinescu – şi anume că a respectat legea în vigoare atunci când şi-a ţinut doctoratul, în urmă cu 20 de ani, dacă nu mă înşel, a respectat, repet, legea. Dacă n-a făcut acest lucru asta este o treabă pe care va trebui să o îndreptăm. Dar nu cred”, a spus liderul PSD la un post TV.
Atacul la Marinescu, „brevetat în urmă cu mult timp”: „Știm de ce e acest atac”
Grindeanu a adăugat că atacurile la adresa ministrului Justiției nu sunt noi și fac parte dintr-un „scenariu vechi”, menit să forțeze înlăturarea acestuia din funcție.
„Ştim foarte bine ce s-a întâmplat şi de ce e acest atac. E străvezie această schemă pe care aceşti domni o pun în aplicare de ani buni. E o treabă care a fost brevetată în urmă cu mult timp. Se înţelege foarte bine ceea ce se doreşte prin înlăturarea ministrului Marinescu”, a afirmat el.
Liderul social-democrat a menționat că Marinescu, descris drept „șef de promoție și student eminent”, este în prezent evaluat de o comisie care analizează lucrarea de doctorat.
„Ştiu că Radu Marinescu a fost şef de promoţie, a fost un student eminent. Sunt convins că a respectat legea. E o comisie care analizează în acest moment această lucrare. Până atunci, Radu Marinescu are toată susţinerea PSD, fără niciun fel de ezitare”, a mai spus președintele PSD.
Totodată, președintele PSD a respins afirmațiile privind eventuale negocieri cu președintele Nicușor Dan pentru numirea procurorilor-șefi, precizând că aceste funcții se ocupă exclusiv prin concurs.
„Nu negociez procurorii şefi şi nu cred că o face nici preşedintele României. Eu ştiu că se dă un concurs pe aceste funcţii. Acest concurs a fost demarat cred că la începutul acestei luni. Acest lucru nu e de negociat”, a mai spus liderul PSD, a precizat Grindeanu, adăugând că nu are niciun interes pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














