ILIE BOLOJAN: MĂSURI NEPOPULARĂ, DAR NECESARE PENTRU REDUCEREA DEFICITULUI. DISCUȚIILE POLITICE, APROAPE DE FINAL

ILIE BOLOJAN: MĂSURI NEPOPULARĂ, DAR NECESARE PENTRU REDUCEREA DEFICITULUI. DISCUȚIILE POLITICE, APROAPE DE FINAL
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat vineri că România se pregătește pentru un nou val de măsuri economice menite să corecteze deficitul bugetar.
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat vineri că România se pregătește pentru un nou val de măsuri economice menite să corecteze deficitul bugetar. Deși majoritatea sunt nepopulare, liderul liberal a subliniat că acestea sunt inevitabile, în contextul presiunilor economice actuale.
Bolojan a precizat că pentru aplicarea acestui pachet de măsuri este nevoie de o susținere solidă în Parlament, iar conturarea unei majorități politice este în curs. Discuțiile dintre partide sunt avansate, iar liderul PNL speră ca până săptămâna viitoare să se ajungă la un consens care să permită adoptarea rapidă a deciziilor.
Declarația a fost făcută într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului, în care Bolojan a transmis un mesaj de responsabilitate și prudență în gestionarea banilor publici. Pachetul de măsuri vizează corectarea dezechilibrelor economice și revenirea pe o traiectorie sustenabilă.
Liderul liberal a insistat că România nu mai poate amâna reformele și că este nevoie de curaj politic pentru a evita sancțiuni din partea Comisiei Europene sau destabilizarea piețelor financiare. Deși măsurile pot provoca nemulțumiri, Bolojan susține că ele sunt necesare pentru a proteja economia pe termen lung.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














