ION CRISTOIU, DESPRE CANDIDATURA ANCĂI ALEXANDRESCU LA PRIMĂRIA CAPITALEI: „ARE MARI ȘANSE SĂ CÂȘTIGE, DACĂ NU O OPRESC CA PE CĂLIN GEORGESCU”

ION CRISTOIU, DESPRE CANDIDATURA ANCĂI ALEXANDRESCU LA PRIMĂRIA CAPITALEI: „ARE MARI ȘANSE SĂ CÂȘTIGE, DACĂ NU O OPRESC CA PE CĂLIN GEORGESCU”
Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat, miercuri, la Realitatea PLUS, șansele Ancăi Alexandrescu de a câștiga Primăria București.
Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat, miercuri, la Realitatea PLUS, șansele Ancăi Alexandrescu de a câștiga Primăria București. Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel a fost descrisă drept o candidată cu potențial uriaș, însă care ar putea fi „oprită” pe modelul Călin Georgescu.
„Anca Alexandrescu are foarte mari șanse dacă nu o prescrie. Nu știu, cum l-au oprit pe Călin Georgescu, e posibil. Deși, eu dacă aș fi ei nu aș opri-o pentru că mișcarea suveranistă merită și ea... nu a câștigat nimic până acum, merită”, a spus Cristoiu.
Acesta a subliniat că în București va exista un singur tur de scrutin, iar experiența ultimelor alegeri arată că orice candidat pe același culoar politic împarte voturile. „Deocamdată, ea nu are pe culoar pe nimeni, dacă nu pun cei de la AUR un candidat”, a adăugat el.
Cristoiu a avertizat însă că o asociere prea puternică a Ancăi Alexandrescu cu mișcarea suveranistă ar putea fi riscantă. „Eu nu aș merge în locul ei pe candidatura din partea suveraniștilor. Ea provine din PSD, deci ar putea să ia și voturile lor. Ea trebuie să cucerească partea pesedistă sau chiar penelistă a Bucureștiului.”
Potrivit jurnalistului, strategia cea mai bună pentru Alexandrescu ar fi să mizeze pe voturile electoratului nehotărât și să își construiască campania pe forța personală, nu pe eticheta unui partid.
„Ea nu e Ciucu sau Băluță, care se bazează pe partid. Ea se bazează pe ea însăși și atunci trebuie să cucerească și celălalt electorat. Mulți nehotărâți vor spune: cu cine să votez? Hai să votez cu ea”, a conchis Ion Cristoiu.
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














