Legile puterii | Diana Șoșoacă, declarație-șoc: Când a luat foc Balșul, Voiculescu a răspuns la telefon râzând

Legile puterii | Diana Șoșoacă, declarație-șoc: Când a luat foc Balșul, Voiculescu a răspuns la telefon râzând
Diana Șoșoacă a vorbit joi, în emisiunea ”Legile puterii” de la Realitatea Plus, despre neregulile din perioada pandemiei
Diana Șoșoacă a vorbit joi, în emisiunea ”Legile puterii” de la Realitatea Plus, despre neregulile din perioada pandemiei. Senatoarea a criticat modul în care a fost condus ministerul Sănătății de Vlad Voiculescu și a susținut că a luptat un an, în instanță și în stradă, pentru modificarea ordinului care vizează înmormântarea persoanelor decedate din cauza Covid-19.
Șoșoacă a declarat că s-a luptat un an pentru ca autoritățile să schimbe ordinul privind înmormântarea celor decedați din cauza Covid.
”A fost o luptă de un an pe care am purtat-o cu ceilalți avocați și cu oamenii din stradă. Ordinul s-a schimbat când a început și presa, în sfârșit, să vocifereze.
A fost un miting la Buzău. Am ajuns târziu, aproape se terminase, și am arătat acel sac. L-am luat de la o firmă de pompe funebre. Eu sunt rezistentă, mă duceam cu mama la IML. Am arătat acel sac și se vedea că are mânere. Apoi ni s-au transmis poze de la spitalul din Arad, oamenii erau aruncați pe jos.
În următoarele două zile s-a schimbat acel ordin și au început să spună ”nu știu”. Când ești ministru, primul lucru te interesezi ce în e subordinea ta, dacă respectă legea, demnitatea, onoarea”, a spus Șoșoacă.
Senatoarea a continuat criticile la adresa fostului ministru Vlad Voiculescu, făcând o acuzație extrem de gravă.
”Îi ceream mereu domnului Vald Voiculescu demisia. Am și vorbit de vreo două ori la telefon. Când Balșul a luat foc, dânsul mi-a răspuns râzând. Mi-a raspuns ”ce, sunt de vină eu?”, a mai spus Șoșoacă.
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














