MINISTRUL ENERGIEI SESIZEAZĂ DNA DUPĂ CONTROLUL LA DEPOZITELE DE GAZE: NEREGULI GRAVE DESCOPERITE

MINISTRUL ENERGIEI SESIZEAZĂ DNA DUPĂ CONTROLUL LA DEPOZITELE DE GAZE: NEREGULI GRAVE DESCOPERITE
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că DNA a fost sesizată în urma unui control efectuat la Depogaz Ploiești SRL, unde au fost descoperite nereguli semnificative
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată în urma unui control efectuat la Depogaz Ploiești SRL, unde au fost descoperite nereguli semnificative în gestionarea stocurilor de gaze. Potrivit raportului Corpului de Control, în noiembrie 2024 s-au extras cantități de gaze mult peste limitele stabilite prin contracte, generând dezechilibre pe piața internă și forțând importuri mai costisitoare.
Raportul arată că în noiembrie 2024 s-a extras cu 58,15% mai mult gaz față de cantitatea convenită inițial. Dintre cei 65 de clienți ai Depogaz, șapte mari beneficiari au extras aproape 90% din totalul gazelor extrase în acea lună. Cinci dintre aceștia au depășit limitele contractuale cu valori între 55,65% și 108,86%, fără a respecta clauzele privind notificările prealabile.
„Dacă gazul extras în exces nu a fost destinat consumului intern, este o problemă care trebuie analizată atent. De aceea, am sesizat instituțiile competente, iar măsurile vor fi exemplare”, a declarat Sebastian Burduja.
Ministrul a subliniat că vor fi luate măsuri la nivel de management al Depogaz. Romgaz, compania-mamă, va evalua activitatea consiliului de administrație, care la rândul său va analiza performanțele conducerii executive. În cazul în care se confirmă încălcarea gravă a contractelor, Burduja a precizat că se vor lua inclusiv măsuri de eliberare din funcție.
Consumul excesiv din noiembrie a redus semnificativ cantitatea de gaz stocată pentru perioada de iarnă, ceea ce a determinat creșterea importurilor. „În fiecare an, România apelează la importuri în lunile de iarnă, dar problema este că Depogaz a permis extracții peste limitele contractuale fără a notifica beneficiarii corect”, a explicat ministrul.
Raportul recomandă o monitorizare strictă a extracțiilor și a contractelor de înmagazinare, pentru a evita situații similare în viitor. Totodată, Ministerul Energiei solicită o evaluare detaliată a conducerii Depogaz și măsuri pentru sancționarea celor responsabili.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














