Reuniune la Paris, privind sprijinul faţă de Ucraina, convocată de președintele Franței

Reuniune la Paris, privind sprijinul faţă de Ucraina, convocată de președintele Franței
În jur de 20 de şefi de stat şi de guvern, în majoritate din UE, se reunesc luni la Paris pentru a-şi reafirma unitatea şi sprijinul pentru Ucraina
În jur de 20 de şefi de stat şi de guvern, în majoritate din Uniunea Europeană, se reunesc luni la Paris pentru a-şi reafirma unitatea şi sprijinul pentru Ucraina.
În jur de 20 de şefi de stat şi de guvern, în majoritate din Uniunea Europeană, se vor reuni luni la Paris pentru a-şi reafirma unitatea şi sprijinul pentru Ucraina, aflată într-o situaţie foarte dificilă după doi ani de război istovitor cu Rusia, transmite AFP.
Reuniunea de la Palatul Elysée va fi deschisă printr-o intervenţie prin videoconferinţă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban nu va fi prezent, dat fiind că în aceeaşi zi are loc în parlamentul de la Budapesta votul de ratificare a aderării Suediei la NATO. În schimb, premierul slovac Robert Fico va fi la Paris. Cele două ţări sunt cele mai reticente din UE faţă de Ucraina.
Vor participa de asemenea reprezentanţi din SUA şi Canada, precum şi şeful diplomaţiei britanice, David Cameron.
Scopul este de a ”remobiliza şi examina toate mijloacele de a susţine eficace Ucraina”, indică Palatul Elysée.
Și Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Paris, la reuniunea organizată de președintele francez Emmanuel Macron.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














