Rodica Stănoiu, dezgropată pentru necropsie. Anchetă penală în curs după moartea fostului ministru

Rodica Stănoiu, dezgropată pentru necropsie. Anchetă penală în curs după moartea fostului ministru
Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a fost dezgropată astăzi pentru efectuarea unei necropsii, după ce procurorii au deschis o anchetă penală.
Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a fost dezgropată astăzi pentru efectuarea unei necropsii, după ce procurorii au deschis o anchetă penală. Decizia vine în urma suspiciunilor legate de modul în care a murit, după ce în presă au apărut informații privind posibile lovituri și tratamente discutabile înainte de deces.
Surse apropiate anchetei susțin că femeia ar fi ajuns la spital cu urme de lovituri în zona capului și a feței, însă a fost externată la scurt timp, pe semnătura partenerului său. La câteva zile după externare, Rodica Stănoiu a murit acasă. Procurorii analizează acum certificatul de deces și fișele medicale obținute de la spitalele unde a fost internată.
Anchetatorii au cerut inclusiv o analiză toxicologică pentru a afla ce substanțe avea în organism și dacă acestea i-ar fi putut afecta discernământul. Aceste teste pot dura mai multe săptămâni. Se caută răspunsuri și legat de eventuale medicamente care i-au fost administrate și care ar fi putut influența starea ei fizică și psihică.
Procurorii au vorbit deja cu rude și apropiați ai fostului ministru și încearcă să afle dacă există un testament, cine sunt potențialii moștenitori și ce rol a avut partenerul de viață în ultimele luni. Ancheta vizează inclusiv posibile modificări recente ale documentelor legale privind averea Rodicăi Stănoiu.
Citește și:
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:23 - Meci politic pentru noul stadion al Sucevei. Primăria și Consiliul Județean joacă în echipe diferite, iar proiectul riscă să rămână fără teren
- 19:10 - Ninel Peia, după discuțiile cu Eugen Tomac: ”Dacă are susținerea vechii coaliții, noi nu-l votăm. PACE Întâi România nu acceptă useriști vopsiți”
- 18:58 - Avertisment dur de la Bruxelles pentru Albania! Proiectul imobiliar legat de ginerele lui Donald Trump, în pericol să blocheze aderarea la UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














