BMW răsturnat în toiul nopții. La volan era un tânăr băut și fără permis

BMW răsturnat în toiul nopții. La volan era un tânăr băut și fără permis
Acestuia i s-au recoltat ulterior și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Un autoturism BMW, condus pe drumul județean 208 A, de la Ipotești spre Udești, a fost scăpat de sub control de șofer într-o curbă, mașina ajungând în șanț, unde s-a răsturnat pe o parte și și-a continuat deplasarea până într-un cap de pod, în care s-a oprit. Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.30.
Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au preluat doi tineri, ambii în vârstă de 20 de ani, care au fost transportați la Spitalul Județean Suceava, unde au fost diagnosticați cu traumatisme cranio-cerebrale și contuzii la nivel toracic sau cervical. Cei doi erau conștienți, în stare stabilă, menționează Monitorul de Suceava.
Tânărul care a fost la volan, Marian D., din Udești, era în stare vizibilă de ebrietate iar aparatul etilotest a indicat concentrația de 1,05 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat ulterior și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că autoturismul nu este înmatriculat iar tânărul care a condus nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:26 - Cerul se dezlănțuie în următoarele ore. Cod galben de averse torențiale și vijelii emis de ANM. Ce zone sunt vizate
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














