Ce a scris presa din Italia despre Cristi Chivu, după victoria din Liga Campionilor

Ce a scris presa din Italia despre Cristi Chivu, după victoria din Liga Campionilor
Echipa antrenată de Cristi Chivu, Inter Milano, a învins Borussia Dortmund
Echipa antrenată de Cristi Chivu, Inter Milano, a învins Borussia Dortmund, în ultimul meci din grupa Ligii Campionilor.
Gazzetta dello Sport, cel mai prestigios cotidian de sport din Italia, a scos în evidență faptul că echipa lui Chivu a fost net superioară lui Dortmund și a reușit să învingă pentru prima dată un adversar redutabil în acest sezon.
„Inter a zdrobit-o pe Borussia Dortmund și întregul Zid Galben, câștigând pentru prima dată un meci important în acest sezon, cu golurile fiind marcate de Dimarco și Diouf, dar a ratat prezența directă în optimi.
Chivu va înfrunta ori echipa lui Mourinho, Benfica, ori pe Bodo Glimt, în play-off-ul din februarie. Borussia Dortmund pierduse în acest sezon un singur meci acasă, cu Bayer Leverkusen, în Cupă”, au scris italienii.
Cei de la TMT i-au dat lui Chivu nota 7 pentru prestația echipei sale de pe terenul Borussiei.
Publicația a punctat despre român: „În ciuda rotațiilor din echipă, Inter intră pe un teren dificil precum cel al Borussiei Dortmund cu intenția clară de a câștiga meciul. Și confirmă altă calitate: chiar și în situațiile în care pare să aibă dificultăți, nu-și pierde niciodată calea și atacă”.
Citește și:
- 11:38 - Edi Iordănescu contraatacă în disputa cu Răzvan Burleanu: „Și Federația putea să mă păstreze”
- 09:13 - Mbappe, pus la zid de Arbeloa la Real Madrid: „Mi-a spus că sunt al patrulea atacant”
- 17:58 - Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Roma
- 16:11 - Show istoric la finala Mondialului de fotbal. Madonna, Shakira și BTS vor urca pe scena stadionului MetLife din New Jersey
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













