CFR Cluj și Universitatea Craiova au remizat, 1-1, după ce Farul a pierdut

CFR Cluj și Universitatea Craiova au remizat, 1-1, după ce Farul a pierdut
CFR Cluj și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 1-1
Echipele CFR Cluj și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 1-1, în etapa a 3-a din Superligă, meciul jucându-se pe o ploaie torențială.
FCSB este lider solitar în Superligă, după eșecul Farului și remiza dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Ocupantele locurilor 3 și 4 în ediția trecută de campionat, CFR Cluj și Universitatea Craoiva, s-au întâlnit pe terenul din Cluj în etapa a 3-a din Superligă.
Ambele goluri au fost marcate în prima repriză. Oaspeții au deschis scorul în minutul 10, prin Alexandru Crețu, care a reluat imparabil, de la marginea careului mic, mingea centrată de pe stânga de Alexandru Mitriță.
Egalarea a fost restabilită în minutul 39, când Emmanuel Yeboah a fructificat, de la colțul careului mic, o centrare venită de pe stânga de la Panagiotis Tachtsidis.
Universitatea Craiova putea intra în avantaj la pauză, dar Andrei Ivan a oferit ratarea campionatului. În minutul 43, atacantul a fost lansat în adâncime de același Mitriță.
Ivan a făcut o cursă solitară, de aproximativ 25 de metri, dar a șutat de la marginea careului mare pe lângă poarta goală, în contextul în care Răzvan Sava alunecase undeva în zona punctului de la 11 m.
Repriza a doua a consemnat revenirea pe teren a lui Ciprian Deac. Mijlocașpul celor de la CFR Cluj nu a mai jucat din 15 aprilie, când a suferit o ruptură a ligamentelor în articulația umărului stâng și a avut nevoie de operație.
CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-1 (1-1)
Marcatori: Yeboah (39) / Crețu (10)
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Kresic, Morgan – Manea, Muhar, Tachtsidis (52 – Hans), Avounou (62 – Cvek), Krasniqi (74 – Otele) – Yeboah (74 – Jefte), Bîrligea (78 – Deac). Antrenor: Andrea Mandorlini
Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu (74 – Ndong), Zajkov, Raul Silva, Bancu – Al. Crețu, Screciu (82 – Cîmpanu) – Ișfan (57 – Markovic), Danciu, Mitriță – Ivan (82 – Mateiu).
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Au arbitrat: Radu Petrescu – Radu Ghinguleac, Ferencz Tunyogi (rezervă: Ionuţ Coza)
Cartonașe galbene: Yeboah (29), Morgan (55) / Vlădoiu (7)
Citește și:
- 11:38 - Edi Iordănescu contraatacă în disputa cu Răzvan Burleanu: „Și Federația putea să mă păstreze”
- 09:13 - Mbappe, pus la zid de Arbeloa la Real Madrid: „Mi-a spus că sunt al patrulea atacant”
- 17:58 - Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Roma
- 16:11 - Show istoric la finala Mondialului de fotbal. Madonna, Shakira și BTS vor urca pe scena stadionului MetLife din New Jersey
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













