Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu 2-0, la Sibiu, în Superligă

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu 2-0, la Sibiu, în Superligă
Universitatea are două victorii și două egaluri în ultimele patru etape
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, la Sibiu, în etapa a 20-a a Superligii de fotbal.
Universitatea s-a impus prin golurile marcate în prima jumătate de oră de Assad Al Hamlawi (15), din centrarea lui Nicușor Bancu, și de Ștefan Baiaram (31), în urma unui corner.
Sibienii, la primul meci cu Dorinel Munteanu antrenor, au avut o mare ocazie de gol prin Aurelian Chițu (51), dar șutul acestuia din unghi a fost apărat de Pavlo Isenko.
Universitatea a avut șansa de a marca și al treilea gol, dar Monday Etim a ratat singur cu portarul Cătălin Căbuz (77).
FC Hermannstadt și Universitatea Craiova s-au întâlnit în principala competiție internă de 14 ori, de nouă ori s-au impus oltenii, de trei ori au câștigat sibienii, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.
Universitatea are două victorii și două egaluri în ultimele patru etape.
FC Hermannstadt a ajuns la zece etape fără victorie în campionat, opt înfrângeri și două egaluri.
În tur, craiovenii au câștigat cu 1-0.
Citește și:
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
- 16:40 - Chivu și-a ales prioritatea! Inter pregătește o ofertă uriașă de 45 de milioane de euro pentru transferul verii
- 14:41 - Scandal înainte de Cupa Mondială! Iranul acuză SUA pentru numărul mic de bilete primite
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














