Gică Hagi se întoarce la echipa națională: „Regele” a fost anunțat oficial ca noul selecționer al României: „Era normal să ajungem la el”

Gheorghe Hagi, noul selecționer al Naționalei
Federația Română de Fotbal a anunțat oficial numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al echipei naționale a României. Decizia vine după mai multe tentative ale FRF de a-l aduce pe fostul mare internațional în această poziție.
Președintele Răzvan Burleanu a confirmat că discuțiile s-au concretizat în cele din urmă, exprimându-și încrederea în noul început pentru prima reprezentativă.
„După mai multe încercări de al avea pe Hagi alături de noi, azi putem confirma acest lucru. Gică Hagi se întoarce la echipa națională. Suntem foarte încrezători de această călătorie, alături de cei mai buni jucători ai noștri”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Alegerea normală” pentru fotbalul românesc
Numirea lui Hagi este văzută ca un pas firesc în fotbalul românesc, după ani în care numele său a fost constant vehiculat pentru această funcție. Mihai Stoichiță a subliniat că experiența și parcursul lui Hagi îl recomandă pentru rolul de selecționer, considerând această decizie una așteptată.
„Mi se pare alegerea normală a fotbalului românesc, pentru că era normal să ajungem la el după atâtea încercări și sper că tot ce a trăit ca jucător să dea dumnezeu să aibă și la echipa națională. Eu nu pot să-i spun decât baftă, prea multe cuvinte nu-și au rostul”, a spus Stoichiță pentru presă.
Citește și:
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
- 16:40 - Chivu și-a ales prioritatea! Inter pregătește o ofertă uriașă de 45 de milioane de euro pentru transferul verii
- 14:41 - Scandal înainte de Cupa Mondială! Iranul acuză SUA pentru numărul mic de bilete primite
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














