"STEJARII" ȘI-AU ASIGURAT CALIFICAREA LA CUPA MONDIALĂ DIN AUSTRALIA

"STEJARII" ȘI-AU ASIGURAT CALIFICAREA LA CUPA MONDIALĂ DIN AUSTRALIA
România s-a impus pe terenul Belgiei cu 31-14
Naționala de rugby a României s-a impus pe teren belgian, scor 31-14, obținând a doua victorie în ediția din acest an a Campionatului European.
Succesul le asigură "stejarilor" accesul în elita mondială, notează Radio România Actualități.
Partida de la Mons s-a disputat sub privirile a 6.000 de spectatori. Jumătate dintre ei au fost români veniți din țară și din alte părți ale Europei.
Primele puncte pe tabelă au purtat semnătura lui Gabriel Rupanu, care a transformat o lovitură de pedeapsă de pe linia de 22 de metri.
Dornici să tranșeze disputa, "stejarii" au fost surprinși de riposta ”diavolilor negri".
Lucrurile s-au reașezat rapid.
Tiqe a marcat un eseu demn de Six Nations, pauza găsindu-i pe "stejari" în avantaj, scor 10-7.
Mitanul secund a fost dominat clar de România. Înaintarea a măcinat apărarea belgiană, Taylor Gontineac și Adrian Mitu au înscris alte două încercări concretizate de același Gabriel Rupanu.
La scorul de 28-14, România a rămas în dublă inferioritate numerică, după galbenele încasate de Gontineac și Jason Tomane, dar și-a păstrat cumpătul pentru un succes clar și meritat, 31-14.
A fost a doua victorie a României în grupa B din Rugby Europe Championship, după cea obţinută în faţa Germaniei.
"Stejarii" au acumulat 9 puncte în grupa B. Indiferent de rezultatul meciului cu Portugalia, România va participa la campionatul Mondial din Australia 2027.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

























